06
August
2019
|
13:38
Europe/Bucharest

Epson atinge o cotă de 50% pe piața de videoproiectoare în primul semestru din 2019

Cota de piață deținută de Epson crește cu 14% comparativ cu anul precedent

Sumar

Epson dispune de cea mai extinsă gamă de videoproiectoare din piață, care răspunde tendințelor actuale de colaborare din mediul de business

București, 6 august 2019 – Epson, lider mondial în realizarea de produse inovatoare în domeniul imaginii, a înregistrat o creștere cu 14% a cotei de piață din sectorul videoproiectoarelor, în primul semestru al acestui an comparativ cu anul precedent și deține 50% din piață, atât din punct de vedere valoric, cât și în ceea ce privește numărul de unități livrate. Astfel, Epson își consolidează poziția de lider pe piața locală de videoproiectoare, conform raportului Futuresource Consulting, dedicat industriei de profil.

„Într-un an fără evenimente sportive majore care impulsionează și piața locală, noi ne-am concentrat pe extinderea ofertei pentru mediile de business și educațional și am dezvoltat cea mai variată gamă de proiectoare. Indiferent de domeniul din care provin, clienții au găsit la Epson soluția de proiecție potrivită pentru nevoile lor, de la proiectoare ultra-wide la soluții interactive pentru şcoli sau pentru prezentări dinamice ori modele home-cinema. Datorită ofertei și tehnologiilor originale, Epson a fost prima alegere a clienților de proiectoare în primul semestru al anului,“ a declarat Simona Decuseară, Sales & Marketing Manager Epson România și Bulgaria.

Rezultatele bune au fost susținute, în primul rând, de cererea de proiectoare business wide și ultra-wide, folosite în special în vânzări și pentru prezentări. Tendințele actuale din piață arată că majoritatea clienților, IMM-uri și companii mari, sunt interesați de soluții fiabile, de calitate, care oferă opțiuni multiple de conectivitate și portabilitate, cu luminozitate peste medie, ideale pentru activitățile derulate în colaborare atât în business, cât și în mediul educațional și instituțional.

Proiectoarele Epson au fost preferate de clienți datorită tehnologiei de proiecție care oferă o calitate superioară a imaginii, dar și opțiunilor multiple de conectare și colaborare, cu o luminozitate ridicată. Modelele Epson oferă aceeaşi luminozitate atât pe alb, cât şi pe culoare (Colour Light Output - CLO), ceea ce înseamnă că imaginile au culori realiste, vii şi de până la trei ori mai luminoase decât în cazul proiectoarelor DLP cu 1 cip. În acest context, Epson a obținut o cotă de piață de 77% pe segmentele WUXGA și WXGA.

Epson se menține lider detașat și pe segmentul de videoproiectoare interactive, ideale pentru instituțiile de învățământ și mediile de business colaborative, cu o cotă de piață de 57% din acest sector. De asemenea, datorită tehnologiei de proiecție care permite o luminozitate ridicată atât pe alb, cât şi pe culoare, Epson rămâne lider și pe segmentul videoproiectoarelor cu luminozitate de peste 6000 de lumeni.

O cerere mare există și din partea pasionaților de filme, care vor să recreeze acasă experiența de cinema cu imaginea proiectată pe un ecran mare, care nu poate fi realizată cu un televizor. Epson oferă o gamă largă de opțiuni home cinema, prin modelele Full HD 1080P, segment pe care deține peste jumătate din piață. De curând, Epson a lansat cel mai mic videoproiector laser 3LCD din lume, modelul EF-100W/B, având numai 23 cm lungime. Acesta poate fi amplasat oriunde şi poate proiecta în orice direcţie, oferind utilizatorilor mai multe opţiuni în ceea ce priveşte alegerea suprafeţei de proiecţie, fie că optează pentru perete, tavan sau podea. Sursa de lumină laser are o durată de viaţă îndelungată, de până la 20.000 de ore de funcţionare, şi oferă o soluţie pe termen lung, care nu necesită întreţinere. Proiectorul poate fi folosit zilnic, timp de zece ani, fără a necesita înlocuirea sursei, şi oferă un raport calitate-preţ excelent².

Epson oferă o gamă completă de modele de videoproiectoare cu tehnologie 3LCD, potrivite pentru fiecare segment de utilizare – mediul de business, instituțional și educațional, dar și pentru clienții care cumpără aceste echipamente pentru utilizarea acasă.

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informațiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ochelari inteligenți, sisteme de detecție şi roboți industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovațiilor şi depășirii așteptărilor clienților în ceea ce privește imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, grupul Epson are peste 81.000 de angajați în 85 de companii din întreaga lume şi se mândrește cu contribuțiile aduse comunităților în care își desfășoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului. http://global.epson.com/

 

*[1]Sondaj desfăşurat de Futuresource Consulting Limited pentru proiectoarele cu laser 3LCD cu o luminozitate de peste 500 lm, din 15 mai 2019